a
RENASTEREA CONSTIINTEI SPIRITUALE
 
      Joi, spre seară, după un drum lung în care mașina s-a luptat cu neregularitătile din carosabil, reușind să ne ducă întregi la destinatie, am ajuns în sfârsit la Costești. Prima capitală a Daciei unite ne întâmpină cu aerul său puternic si cu peisajul splendid. E cald, e frumos, e bine. Simțim fiorii neliniștii și cu toții ne frământăm gândurile proprii. Alături, undeva deasupra, de fapt peste tot, învăluitor de-e dreptul simt căldura dulce și strălucitoare a Entității de Lumină. Marele Veghetor, sfântul Cuvios Ioan de la Prislop este cu noi și ne îndrumă pașii spre a putea participa și noi cu puținul nostru la Marea Lucrare de Renaștere a Conștiinței Spirituale a Neamului.
      Din mai multe părti apar oameni curiosi să ne vadă si schimbăm rapid câteva cuvinte cu toți cei care ne ies în cale. Ne salutăm cu multi necunoscuti si ne bucurăm că suntem aici si că vom participa la un moment important din vietile noastre si din viata spirituală a neamului.
      După cină, ne pregătim de odihnă si fiecare se indreaptă în liniște spre locul unde s-a cazat. Suntem multi si pensiunile din jur sunt umplute la capacitate maximă, iar unii si-au găsit adăpost prin sat, la diverse gazde primitoare sau au găsit un locsor caldut in corturi pe malul apei Grădistei.
      Multi ard de nerăbdare să se facă mai repede dimineată. Vor să înceapă, să facă ceva, să vadă, să trăiască și să simtă cât mai mult din ceea ce încă nu au avut ocazia să experimenteze. Altii sunt cuprinsi de emotia premergătoare participării la un moment istoric, în care trecutul și prezentul se vor întrepătrunde, generând șanse pentru viitorul nostru al tuturor. Unii isi refac in minte planul pregătit pentru a doua zi când fiecare va avea un rol important, dar poate minuscul în marele plan al Entităților de Lumină. Ele sunt cele care fac totul, iar oamenii vor fi doar instrumentele voinței divine.
     Toti suntem cuprinsi de febra evenimentului si neliniștea ne întârzie momentul pătrunderii în lumea viselor. Și visăm...
      Unii dorm profund si netulburati, răpuși de aerul tare al muntilor Orăștiei, de drumul lung străbătut pănă aici. Altii visează lucruri nemaipomenite și se întâlnesc cu persoane dragi lor dincolo, in lumea viselor. Altii se trezesc nimerind la instructajul pe care Entitățile de Lumină îl fac cu toti cei implicati in ritualul de renastere. Altii se foiesc nelinistiti si mototolesc cearșafurile sau sacii de dormit de parcă sunt fugăriti de toate stihiile naturii. Ce vie este lumea viselor! Cât de intens trăim totul, aici în leagănul civilizatiei noastre!
      Nerăbdarea îi bântuie pe cei frământati de nesomn! Nu se mai face odata dimineată! Să mergem odată la drum și să facem ceea ce avem de făcut! Asteptarea de 19 secole se apropie de sfârșit. Ceea ce a fost oadată mândria Daciei, fabrica de oameni drepti si viteji a maestrului Deceneu va reveni în actualitate la o capacitate și mai înaltă, la o cotă așa cum nu a existat niciodată! Sunt sigur că Marele Mag zâmbește multumit și fericit pentru că învățăceii săi îi duc planul la bun sfârșit și dau viață celor mai îndrăznețe vise ale sale.
      Deasupra tuturor se înalță figura impunătoare  a Cuviosului Ioan de la Prislop, cel care va coordona și dirija desfășurarea operatiunilor în zilele următoare. Grija si atentia lui sunt prezente peste tot si multi dintre noi il purtăm in minte si suflet, iar el ne ocroteste si ne îndrumă cu grija lui părintească.
      Încerc să adorm dar pe ecranul mintal îmi zboară invăluite în ceață imagini dintr-un trecut mult prea prezent pentru mine. Revăd culmile munților cucerite de romani, văd cetățile predate dușmanului, retrăiesc durerea distrugerii civilizației dacice. Oare a fost nevoie de așa ceva? Cu siguranță, nu! Orgoliile, lăcomia, invidia, sunt cele care ne-au împins în prăpastia în care sufletele noastre s-au prăbușit. Simt durerea poporului care se stingea și la a cărei dispariție am contribuit din plin și eu!... Somnul vine greu și este foarte scurt. Dimineața își revarsă lumina specială în cântul atât de plăcut al păsărilor ce saluta nașterea Luminii.
      În sfârsit e dimineață! Unii nu au somn și se trezesc aproape odată cu răsăritul soarelui, in momentul când ciripitul asurzitor al păsărelelor inundă cu voioșie aerul imbietor al munților. Micul dejun se derulează rapid, multi poposind mai mult in fața unei cafele decât in fața alimentelor.
      La 9 fix ne adunăm la pod și pornim spre Sarmisegetusa. Multi sunt pentru prima oară pe acest drum si privesc mirați peisajul superb prin care trecem. E soare, e din ce in ce mai cald si cu totii suntem deciși să ne facem treaba. Pentru prima zi, ne vom strădui să facem o purificare strașnică la Sarmisegetusa și apoi vom incerca să fim pe recepție la ultimele instrucțiuni pe care ni le vor transmite în cetatea înteleptilor la Costesti.
      Aproape jumătate din cei veniți sunt prima oară aici și descoperă cu uimire, bucurie si sperantă, măreția sanctuarelor Sarmisegetusei. Platoul plin de sanctuare este o priveliste inălțătoare. Contemplăm totul cu emoție si apoi fiecare se indreapta spre o zonă care îl atrage prin firele nevăzute și misterioase, fiecare conectându-se rapid la atmosferă și pornind rapid motorașul de derulare a renunțărilor la defecte. Este o liniște mare și constructivă. Toți lucrează la purificarea proprie si nu prea vezi pe nimeni având timp de discuții. Suntem încă destul de putini așa că nu ne tulbură nimeni din munca noastră. Grupurile cu turiști incep să apară abia după orele 13 - 14, când noi deja ne-am terminat treaba si ne retragem discreți spre locurile noastre de cazare.
      Masa de prânz se derulează frumos si pasnic, cei nou veniți avînd multe întrebări îndreptățite și foarte multe emotii si trăiri de povestit. Se creează o atmosferă de lucru foarte constructivă, fiecare fiind decis să folosească acest prilej pentru a deveni un pic mai bun decât până acum si de a contribui la munca de refacere a Constiinței Spirituale.
      Pe la 17.00 ne deplasăm rapid la Cetațuia de la Costești și pătrundem deciși pe cărările ce duc la sanctuare. Majoritatea ne alegem ca loc de popas Sanctuarul Aducerii Aminte. Fiecare se relaxează pentru a putea să se conecteze la sursele inepuizabile de informatii si pentru a primi mesajele Entităților de Lumină, care ne ghidează la fiecare pas. Ei sunt cei care fac totul, noi suntem doar pioni participanți la marele eveniment.
      Este o liniște plăcută și fiecare vorbește pe ton scăzut încercând să nu isi deranjeze vecinii și să poată să fie cu urechea ciulită la mesajele Entităților de Lumină. Câtiva dorm linistiti și reușesc să se decupleze astfel de la manifestarea constientă, rațională. In lumea viselor suntem mult mai receptivi la informațiile celor de dincolo. Cei rămași treji percep diverse stări pe care unii și le notează conștiincioși în carnețele și caiete, devenite acum adevărate cronici istorice ale marelui eveniment.
      Entitățile de Lumină au trasat deja planul pentru sambătă. Trebuie să ne sincronizăm si să ne apucăm de treabă. Planul este simplu și impresionant totodată. În 4 cetăți dacice se va reaprinde focul ce va participa la Renașterea Constiintei Spirituale. Multumind cu recunoștiință, închid caietul și mă îndrept spre pensiunea Popasul Dacilor.
      La 8 trecute seara, ne adunăm aproape toți si discutăm despre ce vom face a doua zi. Vom merge în echipe în cele 4 cetăți, Sarmisegetusa, Costesti, Blidaru si Fețele Albe și vom aprinde 8 lumânări dispuse in forma crucii duble a dacilor. Ritualul se va desfășura simultan la ora 13.33, momentul când Luna intră în zodia Racului, semnul renașterii și al conștiintei de neam. Procurăm lumânările rapid, golind raftul magazinului din sat și apoi fiecare decide la ce cetate vrea să meargă a doua zi. Chiar și cei care se aflau pentru prima oară acolo își manifestă curajul și unii decid să meargă la Fețele Albe, o cetate unde nu au ajuns foarte multi oameni până acum. Apoi mai stăm de vorbă fiecare având deja destule de povestit si de întrebat. Mă bucură și mă uimește curajul celor din jurul meu și sunt fericit că am astfel de prieteni.
      Tarziu, aproape de miezul nopții, mergem la culcare și ne odihnim pentru a doua zi. A fost o zi plină și fiecare adoarme destul de repede. Deși gândurile mă frământă, adorm și după vise frumoase, derulate rapid, la răsăritul soarelui, mă trezesc.
      Este în sfârșit ziua pe care o așteptam din toamna lui 2009. Cu neliniște și emoție imi indrept ruga spre Entitățile de Lumină, implorând pe cuviosul Ioan de la Prislop să ne ajute să facem ceea ce este bine, așa după cum este scris în legile divine.
      Luăm rapid micul dejun și fiecare pornește pe drumul spre cetatea pe care și-a ales-o. Totul merge bine și deși emoția se citește pe fețele multora, ne bucurăm că ni s-a dat șansa de a participa la un astfel de eveniment.
      Pe la 12 ajung împreună cu alți 6 prieteni la Fețele Albe. După ce ne tragem sufletul tulburat de urcușul dificil și de trăirile emoționale deosebite pe care ni le oferă acest munte, ne domolim cu greu respiratia si fiecare isi găsește un loc unde să stea.
      Împreună cu doi Adrieni cercetez locul, defrisăm o parte din sanctuarul circular și alegem un loc unde să așezăm lumânările ce vor forma crucea dublă. Pe la 13 si un sfert suntem gata și ne pregătim sufletește pentru marele eveniment.
      La 13.33 aprind cele 8 lumânări, iar focul lor se unește cu focul sufletelor noastre, înviind forța sufletească a Spiritelor Elementelor. Cuviosul Ioan de la Prislop declanșează forțele care pun în mișcare Izvorul Energiei Vieții. Gnomii, ondinele, silfele, salamandrele, toarnă și ele Forța Vieții peste focurile vii aprinse in sufletele noastre. Deși suntem în 4 cetăți aflate la mulți kilometri unele de altele, ne simțim foarte bine unii pe alții ca și când am fi membrele aceluiași trup. Stările ne copleșesc și fiecare trăiește din plin solemnitatea și măreția evenimentului, chiar dacă în exterior nu se vede decât multă liniște. În timpul derulării ritualului, mai vin si alte persoane, sosite aici cu diferite grupuri, organizate sau nu, si ajungem să ne strângem destul de mulți.
      Atmosfera este senină, și calmă. La interval de 13-15 minute vântul se intețește în rafale circulare, ca niste vârtejuri. Avem senzația că palele uriase ale unei elice incearca să pornească un turbion. E ca și cum un motor incepe să se tureze. Și toti sperăm că Izvorul Energiei Vieții, aflat la câtiva metri de noi, să pornească nestăvilit la vale și să reverse binfacerile lui peste întreaga omenire.
       După o vreme, ne retragem liniștiți la vale, aducând prinos toată recunoștiința noastră Entităților de Lumină, Sfinților Părinți care veghează aceste locuri.
      Pe drum la vale ne intâlnim cu foarte multi oameni care urcau decisi să ajungă la cetatea Fetele Albe. La un moment dat m-am intersectat pe cărarea ingustă cu un grup de vreo 15 persoane venite din Prahova. Erau veseli si fericiti si urcau destul de repede desi erau si 2-3 copii mici cu ei. Am tras pe dreapta si le-am dat prioritate, iar primul care urca mi-a spus că ei toți au venit aici pentru ca au citit un articol pe un blog si au simtit nevoia sa vina si ei sa participe.
      Ajung jos în drum si rămân uimit de coloana de mașini parcate pe marginea drumului. Ba o mașină care nu avea loc să treacă m-a și claxonat pentru că stăteam în drum și nu aveau loc să treacă. Cred că de foarte multe secole nu au mai fost atâția oameni la cetatile dacice. Sarmisegetusa a fost înțesată de lume de parca ne aflam cu 19 secole in urmă.
      Seara ne strângem la masă să facem schimb de păreri si toti povestesc lucruri uimitoare, cum ar fi cele 5 vârtejuri de aer care s-au prudus la 13-15 minute diferență unele de altele. Se pare că totul este in regulă si că am reusit să facem ceea ce ni s-a spus să facem.
      A doua zi dimineata, am plecat fiecare spre cetatea care ne-a chemat. Am mers la Cetățuie, unde simțeam o atracție puternică spre Sanctuarul Înțelepților. După ce am ajuns acolo au inceput surprizele...

      2.08.2010
Alexandru Nicolici